Despre bucurii înrămate fără termene de valabilitate<br> și despre niște generozitate

Despre bucurii înrămate
martie 23, 2018 Diana Bogdan
Diana Bogdan
In Articole
Tablou Diana si Deni

Când eu și sora mea eram mici, mama ținea câte un mini-jurnal de ziceri pentru fiecare dintre noi: un vocabular în care își nota disciplinat toate cuvintele stâlcite, toate rugămințile exagerate, toate frazele alambicate și declarațiile elucubrante. Le răsfoim și azi, când și când: noi râdem de ne prăpădim, iar ea și tata mai-mai că lăcrimează.

Două dintre ele ne-au devenit preferate – poate și pentru că sunt preferatele părinților noștri. Pentru sora mea, rugămintea arzătoare “Mami, mami, îmi dai mie fusta asta când îți rămâne micăăăăăăă?”. Iar pentru mine, declarația mândră foarte “L-am văzut pe Kevin Costner la coadă la pâine!”. Așa că încet-încet a apărut o idee de a le folosi într-un fel sau altul ca să îi bucurăm pe ai noștri.

Anul trecut, înainte de Crăciun, ideea a prins formă tot mai clară atunci când am descoperit Flecuștețele istețe și mi-am dat seama că e fix ce-mi trebuia. Chit că trecuseră vreo 25 de ani (ba chiar mai bine) de când apăruseră în cultura organizațională a familiei, citatele cu pricina erau încă superstaruri. De aici a mai fost nevoie doar de vreo două mailuri din partea mea și de niște creativitate maximă din partea Samirei ca micile tablouri să prindă formă. Efectul a meritat toți ani ăștia de hlizeli 🙂 Ai mei au spus că aproape că se simt cu 25 de ani mai tineri (ba chiar mai bine) și asta îi face foarte fericiți.

Ceea ce m-a inspirat să le multiplic bucuria, ba chiar să fac o investiție în bucuria din viitor a uneia dintre prietenele mele cele mai apropiate, Irina. Sasha, băiețelul ei cel mare, care va împlini în curând 5 ani, este primul dintre copiii grupului nostru, așa că este, un pic, și puștiul nostru, al celorlalți care încă nu au copii proprii și care s-au familiarizat prin el cu lumea asta misterioasă, a parenting-ului și a comunicării cu cei mici (hint, hint, vorbesc mai ales despre mine 🙂 ). Așa că nu a mai durat mult și m-am hotărât să îi cer ajutorul Samirei ca să transform și un citat de-ale lui în mini-tablou înrămat. Subiectul: planurile de viitor ale lui Sasha. Mai precis, citatul memorabil “Vreau să mă fac doctor ambulantist și pompist”. Nu mă mai întind cu declarațiile, vă las cu printscreen-ul relevant.

Unde voiam să ajung cu poveștile astea? La o concluzie simplă și bună: bucuria asta, de a te întoarce în timp, nu expiră, ba chiar se multiplică de-a lungul anilor. Iar când o împarți și cu alții, șansele să crească sunt și mai mari. Nu-i nevoie nici să fie un flecușteț isteț de azi, de acum, nici să fie al propriului tău copil. Tot ce contează e să fie recreat cu drag 🙂 .

Comments (0)

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

4 × 3 =